Ce-ar fi dacă într-o
zi nu s-ar trezi nimeni din cauza oboselii ? Este posibil ca 7 miliarde de
oameni să doarmă în acelaşi timp ? Oare cum ar arăta pământul pustiit?
Mă gândesc la asta acum, într-o oră
foarte târzie din noapte (şi mă mai gândesc şi la o cafea pe care nu am să o
beau totuşi, pentru că vreau ca într-o oră, două să adorm). Chiar dacă am
încercat eu să renunţ pe cât posibil la somn, ceasul biologic şi mecanismul
intern m-au atenţionat şi mi-au dat de înţeles că dacă vrei poţi renunţa o zi
la mâncare, televizor, facultate, prieteni, poate chiar şi apă, însă nu poţi
renunţa la somn. Nu am crezu asta şi timp de 2 luni am lăsat somnul pe ultimul loc.
Acum dorm 5 ore, 5 ore jumătate pe seară.
Cum am scris şi mai sus, problema
esenţială este că oboseala ne ajunge la un moment dat pe toţi. Voi nu v-aţi dorit niciodată să prelungiţi ziua cu măcar 5 ore? Nu aţi avut sentimentul că orele dimineţii
parcă se comprimă şi trec la fel de repede ca o singură oră ? Straniu nu?
Timpul este cu adevărat o chestiune relativă. Am ajuns în sfârşit la această
concluzie, deşi iniţial un credeam asta. De ce e timpul relativ? Poate pentru
că el nu înseamnă defapt nimic. Este pur şi simplu un sistem de cifre împărţit
în diferite unităţi(de la secunde, la minute, ore, zile, săptămîni, luni, ani,
decenii, secole, milenii),cu ajutorul cărora ne coordonăm, însă fără de care nu
ar exista conceptul de trecut prezent viitor. După cum bine ştim, axa timplului este de fapt ceea ce ne conturează şi ne
caracterizează pe noi ca oameni. Spre deosebire de « anima »
noi, oamenii avem şi « ratio » ceea ce ne face conştienţi. Nefiind conştienţi de existenţa unui trecut,
al unui prezent şi al unui viitor, nu se pot activa memoria şi gândirea care lucrează
tocmai în baza acestei axe. Aşadar timpul, relativ fiind, ne controlează cu
adevărat viaţa.
La un simplu calcul
şi o privire fugitivă în trecut, descoperim că timpul, acum 1000 de ani, tot
aşa se calcula. El nu s-a schimbat. Noi, oamenii şi generaţiile ne-am schimbat.
Dacă în urmă cu 80 de ani oamenii obişnuiau să se trezească la 4-5 dimineaţa şi
să se apuce de muncă, iată că noi, locuitorii din sec. 21 ne trezim la 7 şi ne
pregătim pentru ceea ce urmează să fie ziua de facultate, muncă, pensie. Tot aşa repede cum se trezeau, se şi culcau. Inexistenţa unei surse
puternice de iluminat pe timp de noapte(chiar daca la începutul sec. al XIX –
lea au aparut primele instalaţii electrice, nu oricine putea să se bucure de ea),
îi determina pe oamenii din acea vreme să folosească orele întunecate pentru
odihnă.
Tot acest aliat al omului,
timpul, este cel care ne ajută să evoluăm. Astfel reuşim să cuprindem toate
informaţiile cu care suntem bombardaţi, în unele zile mai mult, în altele mai
putin şi să le păstrăm pentru totdeauna. Mă gândeam într-o seară că există
posibilitatea ca în creierul nostru să fie deja toate informaţiile de care avem
sau nu nevoie dar, neştiind de existenţa lor nu ne folosim de ele şi poate că
avem nevoie de cineva care să ne deschidă « folderul » în care ele se
află. Nu vi s-a întâmplat niciodată să aveţi impresia că de fapt ştiaţi ceea ce tocmai aţi
aflat ?
Mai sunt momente în care
timpul se aliază cu amintirile şi creează adevărate oaze de fericire în vieţile
noastre. Sau nu.
Timpul este cel care ţine în mâini viaţa şi o
încălzeşte pregătind-o pentru modelare. El are puterea de a ne purta pe drumuri
doar de El ştiute şi ne aruncă uneori în situaţii în care cu siguranţă nu am fi
vrut să fim. Timpul este cel care ne creşte şi tot el este cel care ne poartă
pe aripile sale, după ce trecem în cealaltă dimensiune. Moartea ne sperie pentru că aşa ne este
prezentată. Mulţi o percepem ca pe o arătare îmbrăcată cu o pelerină neagră şi
cu o coasă în mână. Omul are mereu nevoie de o reprezentare reală pentru că una
dintre marile probleme pe care le avem este curiozitatea şi atunci când se
împleteşte curiozitatea cu imaginaţia se nasc astfel de reprezentări.
Însă în problema morţii intervine o
mare întrebare: A fost omul făcut să moară, sau nu? Dacă ne uităm puţin în urmă
şi căutăm răspunsul în Biblie aflăm că Dumnezeu i-a creat pe Adam şi Eva
veşnici. Dar toate acestea s-au schimbat tot în momentul în care curiozitatea
şi-a făcut apariţia. Din curiozitate, Eva a încălcat SINGURA poruncă. Însă cum
nimic nu se face fără de Dumnezeu şi asta a fost parte, poate, din planul Său.
Moartea vine ca un inevitabil în
vieţile noastre. Spunem că mereu ne ia pe nepregătite şi că vine în cele mai
nedorite momente. Cu toate astea, când cineva moare este prilej bun de a ne
reaminti că viaţa pe pământ nu este infinită. Acest „fenomen” de fapt nu
există. Aşa cum afirma şi Blaga, moartea este o „Mare trecere” spre viaţa cea
fără de sfârşit. Hai să ne comparăm puţin cu fluturii. Ce sunt ei la început? Viermi.
Viermi de care ne ferim cu toţii. Îşi consumă şi ei viaţa cum pot. Ba pe câte o
frunză, ba pe un fir de iarbă, dar mereu feriţi de ochii noştri. După care vine
un moment în care se retrag pentru o perioadă. Se ascund în „sicriele” lor şi
aşteaptă marea transformare. Când numărul de zile s-a împlinit, ies din conii
aceia nişte fluturi superbi, care zboară şi se plimbă prin faţa noastră,
etalându-şi aripile colorate şi voioşia zborului, a libertăţii. Aşa suntem şi
noi, ne dezbrăcăm sufletele de haina aceasta a putreziciunii şi ne înălţăm
frumoşi spre continuarea vieţii.
Timpul adună zilele
ca pe nişte monede de 50 de bani pe care le tot îndeasă în buzunarul de la
spate al pantalonilor de culoare neagră. El este singurul care un se ghidează
după nimic şi face doar ce vrea, cum vrea, când vrea. Timpul este a tot ştiutor
şi veşnic cutreierător.
