sâmbătă, 23 februarie 2013

Caii la fereastră - recenzie -

Am avut onoarea să merg ieri la o piesă de teatru absolut superbă. Așa că m-am hotărât să vă povestesc și vouă cum a fost.

Aseară, la ora 18, în sala Casei de cultură din Suceava, a avut loc reprezentația piesei ”Caii la fereastră” jucată de Teatrul din Botoșani. Piesa este scrisă de Matei Vișniec și este montată de regizorul Petru Vutcărău.

Ambianța de lumini, efecte sonore și interpretarea impecabilă a actorilor, au fost ingredientele ce au transformat o seară normală de februarie înghețat, într-o oază de sentimente și trăiri contradictorii.
Piesa prezintă trei familii care locuiesc într-un sătuc din România. Acțiunea se petrece în timpul războiului. Cele trei familii nu au nimic în comun, decât că toate pierd câte un membru în război. Ofițerul care este desemnat să anunțe moartea eroilor pe front, vine mereu cu două garoafe roșii și încearcă să facă această veste cât mai ușor de suportat pentru familie. Prima care află este mama unui tânăr care a plecat în război și a murit chiar în prima zi. Însă nu a murit împușcat de un glonț, s-a apropiat de calul roșu cu o pată albă (știm că reprezentarea calului este simbolul morții și că dacă visăm un cal care trece o apă, prevestește moartea.) Cea de-a doua care primește o veste tulburătoare este fiica unui soldat. Care află că tatăl ei nu a murit, a fost singurul supraviețuitor de pe frontul pe care a luptat. Problema apare atunci când află că pe drumul de întoarcere, singur fiind, a înnebunit și că trebuie să fie foarte răbdătoare cu el. Ultima poveste înfățișează un cuplu de tineri căsătoriți. Ofițerul îi spune tinerei că soțul ei era cel mai curajos soldat de pe front, era mereu în linia întâi și se lupta cu toți, omorându-i fără milă. Dar moartea i-a survenit nu din pricina unui glonț sau o luptă pierdută, s-a împedicat. S-a împiedicat și toți soldații i-au strivit trupul sub bocancii prăfuiți și murdari. Soția sa a primit 10 mii de ghete care sunt împovărate cu bucăți descompuse din trupul soldatului. Acesta fiind de altfel și finalul piesei.

Observăm o înlănțuire de teme și simboluri care legate, prevestesc moarte și suferință. Apa neagră și caii de la fereatră sunt reprezentative pentru moarte, eroul fără cadavru reprezintă suferința familiilor care nu au un mormânt unde să aprindă o lumânare pentru cel răposat și singurătatea, sentimetul de care se tem toți cei care trăiesc, poate aduce nebunie dacă este consumată în cantități uriașe.

Așadar, o seară normală s-a transformat într-un moment perfect pentru meditație și cultură. Promit că pe viitor am să mai revin cu alte recenzii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu