Radu

Un băiețel se trezește într-o dimineață foarte devreme. Nu a dormit prea bine și se simte destul de obosit. Il cheama Radu, are 12 ani și iubește. Iubește tot ce înseamnă natură, animale, viața. A crescut cu o pisică și un câine. Mereu avea grijă să le ofere de mâncare și din banii pe care îi primea zilnic de la părinți, cumpăra semințe și stătea în parc bucurându-se de toți porumbeii care se hrăneau din mâinile sale micuțe.

Acestea toate se petrec în anul 1990, când în România era o perioadă destul de grea. Comunismul tocmai căzuse, viața politică era într-un haos total și oamenii nu știau încă să se bucure de democrație.

Astăzi este prima zi din anul 2040 și Radu se uită afară dintr-un azil de bătrâni. Stă la etajul 18 și împarte camera cu un domn cu parchinson. Mai avea încă patru ani până la pensie, dar a ieșit anticipat din cauza unei boli la plămâni. Sufletul său a rămas în continuare curat, neavând copii sau nevastă, a trăit mereu înconjurat de animalele sale preferate. A iubit cândva o femeie, dar s-au despărțit când a aflat că ea făcuse un avort. A suferit mult din cauza aceasta și nu s-a mai încrezut în oameni de atunci.

Lumea din 2040 nu seamănă deloc cu cea din anii 90. Acum animale se mai găsesc doar în parcurile zoologice și oamenii nu se mai atașează de ele. Sunt niște creaturi interesante și cam atât. Radu suferă, deoarece nu îi este permis să aibă un animal de companie, îngrijitorii nu îi înțeleg dorința și îl iau peste picior.

Mormântul arată la fel ca celelalte. O piatră gravată, iarbă peste mormânt și liniște. Diferit de celalalte este doar faptul că un câine stă și plânge deasupra lui Radu. Autoritățile l-au luat de acolo de câteva ori, dar el s-a întors.