Poveste de iarnă

Aseară, destul de târziu în noapte, mă îndreptam spre casă. Ploua cu picături moi și calde. Apele curgeau șiroaie pe lângă bordură, picăturile se loveau de creștetul meu și se prelingeau pe firele de păr îmbrăcate în gel. Vorbeam la telefon și îmi exprimam fericirea. Eram fericit pentru că mă simțeam ca într-o seară de vară, când ploaia nu face altceva decât să ne aducă zâmbete pe chipurile noastre.

Astăzi, când m-am trezit, eram foarte binedispus. Așteptam să încep o nouă zi alături de prietenii mei și de colegii mei de facultate. Toată frumusețea dimineții s-a ruinat când am deschis fereastra. O avalanșă de alb mi-a împăienjenit ochii și vântul intra ca un hoț în camera mea. Perdeaua dârdâia deja de frig și copacii gemeau de greu.
Natura nu se poate hotărâ. Încă nu poate să treacă peste Iarnă. Anul acesta s-au împrietenit foarte tare și aproape că s-au îndrăgostit. Când ”cumplita” Primăvară a intrat din nou în peisaj, Natura și Iarna au fost despărțite. Le-am auzit adesea plângând de dor una după cealaltă. Se pare că aseară, puțin după ce am adormit eu, s-au întâlnit cele două și s-au hotărât să o închidă pe doamna Primăvară. Au luat-o prin surprindere și au închis-o într-o gaură neagră din Univers. Iarna s-a instalat iar și Natura este fericită alături de ea.
Asta e ce am luat noi, oamenii, ființa cea ma dezvoltată care locuiește pe pământ, de la natură. Nu putem trece peste. Mereu ne uităm în urmă și ne refugiem în amintiri.

Harlem Shake

bec - apă - periuță de dinți - chei - lift - stradă - pași - copii - grădiniță - claxon - semafor - autobuz - magazin - țigară - prieteni  - colegi - salut - cafea - 10 bani - tonomat - portar - muzică - declinarea substantivului în latină - laptop - videoproiector - bâzâit - papion - vama veche - te iubesc - covrigi - te rog - 3 în 1 - șosete - job - curs - pauză - fum de țigară - grabă - treaba ---- Do the Harlem Shake - - - - da - aur - cuvânt - traducă - index - tranșee - dictatură - covrig - export - iulia - jurnalist - God - shit - nu cred - Buzău - multiplică - ciorbă - scriitor - damă - pizzerie - birt - Italia - fructe - mină - furnal - alea jacta est - ram - pasăre - casă - iarnă - sex - iarbă - cola - stai! - lumânări - sport - bere - stradă - prieteni - țigară - magazin - auobuz - semafor - claxon - grădiniță - copii - pași - stradă - lift - chei - periuță de dinți - apă - bec.

Bună dimineața și vouă. Azi am înțeles că facem Harlem Shake de dimineață până seara, când mergem la somn. Voi ce cuvinte ați folosit azi? De care dintre ele vă amintiți? Ce ați văzut? Ce ați făcut? Scrieți-vă propriul Harlem Shake. 

Fugim de fericire?

M-am întrebat aseară, când era deja trecut de jumătatea nopții, de ce scriu. De ce îmi place mie să îmi aștern gândurile pe paginile albe ale blogului meu. Nu știu exact care ar fi explicația. Probabil că așa cum unii oameni își trăiesc fericirea la intensitate maximă atunci când echipa lor de fotbal preferată câștigă un meci important, sau au descoperit că dacă mai adaogi niște făină în omletă e mai bună, așa mă bucur și eu când reușesc să îmi descarc cuvintele prin degetele care tastează pe tastele obosite ale laptop-ului.

Cu ceva timp în urmă credeam că sunt oameni care se nasc să fie fericiți și oameni care sunt sortiți eșecului și singurătății. Am descoperit, între timp, că mai există și oameni care fug de fericire. Cum adică? Poate că veți crede că aberez, dar asta este părerea mea. Nu ați trecut niciodată prin acel moment în care totul vă merge extraordinar de bine și vă este frică? Vă e frică să nu se întâmple ceva care să destrame fericirea ce tocmai s-a instalat destul de frumos în viața voastră? 

Spunea la un moment dat Tudor Chirilă că ”fericirea e ceva care nu se atinge niciodată, dar în căutarea ei merită să alergi toată viața”. Și dacă o atingi, fugi de ea, nu? Și dacă omul nu este pregătit să trăiască viața așa cum a fost ea gândită? Dacă fericirea este defapt căutarea neîncetată a ei? 

Suntem mai fericiți când visăm la fericire, decât atunci când trăim feicirea.

By the way: am scris despre fericire înainte să aflu că astăzi este ziua internațională a fericirii. Știați că nimic nu e întâmplător, nu?

A.

Azi vreau să îi mulțumesc mamei tale că te-a născut. Datorită ție iubesc și trăiesc viața la adevărata ei dimensiune. Să îți mai spun că te iubesc e de prisos deja, poate ar trebui să îți arăt mai mult.

Cumpăr/ Închiriez Singurătate

Singurătatea nu se măsoară în unități de măsură. Nici măcar de cifre nu avem nevoie. Sau cuvinte. Singurătatea se simte. Se trăiește de cele mai multe ori noaptea, când ești singur în camera ta. căștile îți atârnă de urechi, telefonul vibrează că nu mai are baterie și veioza stă aprinsă sub praf.

Nici cerșafurile nu te mai suportă. Arcurile patului ies încet și se bucură de puțin aer, perna îndoită respiră printre firele tale de păr și șosetele atârnă de scaun.

Știi ce e interesant? După singurătate nu trebuie să fugi. Ea vine mereu la tine. Te urmărește ziua, se ascunde pe după un tufiș, stă la masa de lângă tine în barul unde îți bei cafeaua și traversează pe celălalt trotuar când mergi acasă. Se amuză de toate conversațiile tale și mai stă la povești și cu singurătatea altor oameni.

Seara, după ora 22, de obicei, când te întorci acasă în camera ta și după ce te-ai schimbat, ea se apropie ca o femeie voluptoasă, îți face cu ochiul, mișcând din genele rimelate, te ia de un umăr și nu-ți mai dă drumu până dimineață.

Te îmbracă în diferite gânduri, îți umple buzunarele cu frică și când e binedispusă  îți tapetează pereții cu pozele cunoscuților tăi și le desenează mustăți.

Azi e altfel. Azi am ajuns acasă și pe la aceeași oră așteptam să vină din nou la mine. M-am obișnuit cu ea și deja nu-mi mai displace prezența ei. Dar nu vine. O aștept, deschid fereastra și ascult urletele câinilor După câteva minute mă așez în pat. Doar ticăitul ceasului de la mână mă mai îmbie. Nu vine în seara aceasta.

Mă trezesc dimineață transpirat. Am avut un coșmar și nu am dormit prea bine. Picăturile fierbinți îmi stropesc ușor trupul. Dimineața mă răsfață cu câteva arome de cafea și iasomie. Iese la aceeași oră din casă și merg pe același drum. Mă uit după tufiș nu e. Masa din spatele meu e goală și pe trotuar circulă doar oameni gri.

După câteva conversații, am aflat ce s-a întâmplat. Aseară singurătatea mea s-a întâlnit cu singurătatea ta și au ieșit la un ceai. Se înțeleg bine și cred că vor rămâne împreună. Cu noi ce se întâmplă? Două jumătăți fără singurătate ce pot face?

P.S. : Caut să cumpăr sau să închiriez singurătate. Detalii mai multe în privat.

De ce ne certam cu prietena

Femeilor le multumim pentru ca exista. Sunt frumoase si ne fac si noua viata frumoasa. Sunt atente si ne fac si pe noi mai atenti. Sunt cochete si ne invata si pe noi sa ne ingrijim. Dar cand vine vorba despre cum gandesc, nu putem sa fim pe aceeasi lungime de unda.
Pentru noi, totul e simplu. Nu ne complicam si nu avem prea multe probleme in ceea ce priveste o discutie despre relatie, atentie sau viata. Dar pentru ele, totul e foarte incert. Orice cuvant il zicem, are infinite intelesuri pentru ele si fiecare gest pe care il facem, ele il percep altfel.
Daca este cineva potrivit sa fie critic de (arta, film sau carte) ele sunt cele mai bune. Sunt cele mai atente la detalii si stiu sa scoata un infinit de intelesuri din orice cuvant, chiar si monosilabic.
Nu sunt misogin, dar cred ca am dreptate in ceea ce zic. Femeile nu gandesc nici pe departe ca barbatii. Viata lor e mereu complicata pentru ca asa le place lor sa fie.

Despre timp, “Marea Trecere” şi fluturi

Ce-ar fi dacă într-o zi nu s-ar trezi nimeni din cauza oboselii ? Este posibil ca 7 miliarde de oameni să doarmă în acelaşi timp ? Oare cum ar arăta pământul pustiit?

            Mă gândesc la asta acum, într-o oră foarte târzie din noapte (şi mă mai gândesc şi la o cafea pe care nu am să o beau totuşi, pentru că vreau ca într-o oră, două să adorm). Chiar dacă am încercat eu să renunţ pe cât posibil la somn, ceasul biologic şi mecanismul intern m-au atenţionat şi mi-au dat de înţeles că dacă vrei poţi renunţa o zi la mâncare, televizor, facultate, prieteni, poate chiar şi apă, însă nu poţi renunţa la somn. Nu am crezu asta şi timp de 2 luni am lăsat somnul pe ultimul loc. Acum dorm 5 ore, 5 ore jumătate pe seară.

            Cum am scris şi mai sus, problema esenţială este că oboseala ne ajunge la un moment dat pe toţi. Voi nu v-aţi dorit niciodată să prelungiţi ziua cu măcar 5 ore? Nu aţi avut sentimentul că orele dimineţii parcă se comprimă şi trec la fel de repede ca o singură oră ? Straniu nu? Timpul este cu adevărat o chestiune relativă. Am ajuns în sfârşit la această concluzie, deşi iniţial un credeam asta. De ce e timpul relativ? Poate pentru că el nu înseamnă defapt nimic. Este pur şi simplu un sistem de cifre împărţit în diferite unităţi(de la secunde, la minute, ore, zile, săptămîni, luni, ani, decenii, secole, milenii),cu ajutorul cărora ne coordonăm, însă fără de care nu ar exista conceptul de trecut prezent viitor. După cum bine ştim, axa timplului este de fapt ceea ce ne conturează şi ne caracterizează pe noi ca oameni. Spre deosebire de « anima » noi, oamenii avem şi « ratio » ceea ce ne face conştienţi. Nefiind conştienţi de existenţa unui trecut, al unui prezent şi al unui viitor, nu se pot activa memoria şi gândirea care lucrează tocmai în baza acestei axe. Aşadar timpul, relativ fiind, ne controlează cu adevărat viaţa.

La un simplu calcul şi o privire fugitivă în trecut, descoperim că timpul, acum 1000 de ani, tot aşa se calcula. El nu s-a schimbat. Noi, oamenii şi generaţiile ne-am schimbat. Dacă în urmă cu 80 de ani oamenii obişnuiau să se trezească la 4-5 dimineaţa şi să se apuce de muncă, iată că noi, locuitorii din sec. 21 ne trezim la 7 şi ne pregătim pentru ceea ce urmează să fie ziua de facultate, muncă, pensie. Tot aşa repede cum se trezeau, se şi culcau. Inexistenţa unei surse puternice de iluminat pe timp de noapte(chiar daca la începutul sec. al XIX – lea au aparut primele instalaţii electrice, nu oricine putea să se bucure de ea), îi determina pe oamenii din acea vreme să folosească orele întunecate pentru odihnă.

            Tot acest aliat al omului, timpul, este cel care ne ajută să evoluăm. Astfel reuşim să cuprindem toate informaţiile cu care suntem bombardaţi, în unele zile mai mult, în altele mai putin şi să le păstrăm pentru totdeauna. Mă gândeam într-o seară că există posibilitatea ca în creierul nostru să fie deja toate informaţiile de care avem sau nu nevoie dar, neştiind de existenţa lor nu ne folosim de ele şi poate că avem nevoie de cineva care să ne deschidă « folderul » în care ele se află. Nu vi s-a întâmplat niciodată să aveţi impresia  că de fapt ştiaţi ceea ce tocmai aţi aflat ?  

            Mai sunt momente în care timpul se aliază cu amintirile şi creează adevărate oaze de fericire în vieţile noastre. Sau nu.

            Timpul este cel care ţine în mâini viaţa şi o încălzeşte pregătind-o pentru modelare. El are puterea de a ne purta pe drumuri doar de El ştiute şi ne aruncă uneori în situaţii în care cu siguranţă nu am fi vrut să fim. Timpul este cel care ne creşte şi tot el este cel care ne poartă pe aripile sale, după ce trecem în cealaltă dimensiune. Moartea ne sperie pentru că aşa ne este prezentată. Mulţi o percepem ca pe o arătare îmbrăcată cu o pelerină neagră şi cu o coasă în mână. Omul are mereu nevoie de o reprezentare reală pentru că una dintre marile probleme pe care le avem este curiozitatea şi atunci când se împleteşte curiozitatea cu imaginaţia se nasc astfel de reprezentări.

            Însă în problema morţii intervine o mare întrebare: A fost omul făcut să moară, sau nu? Dacă ne uităm puţin în urmă şi căutăm răspunsul în Biblie aflăm că Dumnezeu i-a creat pe Adam şi Eva veşnici. Dar toate acestea s-au schimbat tot în momentul în care curiozitatea şi-a făcut apariţia. Din curiozitate, Eva a încălcat SINGURA poruncă. Însă cum nimic nu se face fără de Dumnezeu şi asta a fost parte, poate, din planul Său.

            Moartea vine ca un inevitabil în vieţile noastre. Spunem că mereu ne ia pe nepregătite şi că vine în cele mai nedorite momente. Cu toate astea, când cineva moare este prilej bun de a ne reaminti că viaţa pe pământ nu este infinită. Acest „fenomen” de fapt nu există. Aşa cum afirma şi Blaga, moartea este o „Mare trecere” spre viaţa cea fără de sfârşit. Hai să ne comparăm puţin cu fluturii. Ce sunt ei la început? Viermi. Viermi de care ne ferim cu toţii. Îşi consumă şi ei viaţa cum pot. Ba pe câte o frunză, ba pe un fir de iarbă, dar mereu feriţi de ochii noştri. După care vine un moment în care se retrag pentru o perioadă. Se ascund în „sicriele” lor şi aşteaptă marea transformare. Când numărul de zile s-a împlinit, ies din conii aceia nişte fluturi superbi, care zboară şi se plimbă prin faţa noastră, etalându-şi aripile colorate şi voioşia zborului, a libertăţii. Aşa suntem şi noi, ne dezbrăcăm sufletele de haina aceasta a putreziciunii şi ne înălţăm frumoşi spre continuarea vieţii.

Timpul adună zilele ca pe nişte monede de 50 de bani pe care le tot îndeasă în buzunarul de la spate al pantalonilor de culoare neagră. El este singurul care un se ghidează după nimic şi face doar ce vrea, cum vrea, când vrea. Timpul este a tot ştiutor şi veşnic cutreierător.