Azi vreau să fiu eu. Azi vrei să fii tu?

Azi vreau să fiu eu. Azi vrei să fii tu?

(se ascultă Chopin –Nocturne in E Major

 în timp ce se citește poezia cu voce tare)

Închin sufletul cerului și merg mai departe.

Azi vreau să ajung până la orizont.

Vreau să împăturesc pădurile

Și din copaci să fac bărci.

Bărci pe care să plutească orașele prăfuite.

Orașe pe care să le scot din temeliile adânc îngropate.

Îngropate de muncitorii comuniști.

Muncitori care au construit o Lume Nouă.

Lume Nouă care se destrămat în `89.

`89? Anul în care se naște micuța Demo.

Demo care a împlinit în decembrie 25.

25 în care s-a cântat despre tot și s-a scris despre nimic.

s-au închis amintirile

și s-au internat visele.

mi-e dor de cerul albastru.

Cer care „se înnoadă cu marea” cum zice poetul.

Vreau să despăturesc pădurile,

Să așez copacii la loc,

Să curăț orașele de praf

Să dezgrop muncitorii comuniști

Care nu se uitau la televizoarele alb-negru

Pentru că nu era program.

Muncitori care erau mai fericiți că nu știau ce-i aia „2000”

Azi vreau să fiu eu.

Azi vrei să fii tu?

Aventurile Baronului Münchausen

Despre fascinanta lume a teatrului nu vreau să vorbesc astăzi. S-a vorbit și se vorbește. Mai

mult de atât și voi știți foarte multe. Dar despre RUDOLF 

ERICH RASPE ce știți?

Dacă nu știți nimic, nu e nicio problemă. Este normal. 

Cel mai important lucru de știut despre Raspe este că e 

scriitor german și că a trăit în sec. al XIII-lea. Cea mai 

importantă operă a sa este „Aventurile baronului 

Münchausen”. O carte de povestiri ce-l înfățișează pe 

Münchausen, un călător care a umblat prin toată lumea 

pentru că și-a dorit să cunoască „adevărata” lume.  

Teatrul Mihai Eminescu din Botoșani vă prezintă piesa de 

teatru „Aventurile baronului Münchausen” în regia lui Ion 

Sapdaru. Piesa este o comedie, pe care o veți savura până

la final. Dans, muzică și multe elemente noi pe care nu le-ați văzut într-o piesă de teatru 

până acum.

Cu alte cuvinte, piesa este despre un mincinos care este judecat pentru cartea pe care a scris-o. Oare care este sentința judecății?

Răspunsul îl veți afla pe 11 martie, în Casa de cultură din Suceava.

Sunt Alexandru Stan și vă recomand această piesă.

Lana - Fragment

Astăzi sunt darnic și vreau să împărtășesc cu voi un fragment dintr-un proiect drag mie :) Enjoy

„[...]Se zice că duminica dimineață este bine să mergi la biserică. Dacă în celelalte șase zile, te ocupi de tot ceea ce înseamnă viața raportată la cotidian și societate, duminică dimineața trebuie să te ocupi de suflet. Cu toții îl avem, fie că vrem sau nu să acceptăm. Există acolo o energie care ne ține în viață. Ne oferă șansa să fim raționali, să gândim și să iubim. Unii dintre noi se ghidează după sentimente, alții după emoții. Ne place să credem că suntem diferiți și că nu ne încadrăm în tiparele pe care ni le propune psihologia. Să zicem că avem dreptate, oarecum. Fiecare este stăpân pe individualitatea sa, dar în ceea ce privește personalitatea și sentimentele, suntem la fel. Pot foarte ușor să demonstrez asta prin simplul fapt că vă rog să vă gândiți la un număr de la 1 la 9. Numărul la care v-ați gândit este 7. Dacă răspunsul este adevărat, înseamnă că faceți parte din cei 80% care gândesc la fel, dacă nu, faceți parte din cei 20% care se abat de la tiparele propuse de psihologi.

            Poate că nu toți ne gândim la asta dimineața când ne trezim, dar Lana nu poate să nu se gândească. De aproape 20 de minute se aud bătăi în ușă și strigăte de amenințare. Sara și-a tras pătura peste cap și și-a strâns trupușorul în sânul mamei sale. Ar fuma o țigară, dar nu poate să o lase pe Sara singură acum. Speră să se plictisească destul de repede Alecu să mai bată în ușă. Oricum, la un moment dat, tot va chema cineva poliția.

            Soarele își rărește razele. Azi le ține pentru el. S-a gândit că puțină ploaie va mai calma atmosfera, care în ultimile zile și-a cam făcut de cap, obligând locuitorii orașelor să se simtă ca plăcintele în cuptor. O ploaie e binevenită oricând. Cel puțin așa zic bătrânii. Sara a adormit iar și ușa de la intrare nu mai bubuie. Lana a așezat-o frumos pe pernă și i-a oferit un sărut părintesc pe creștetul capului. Era transpirată, plânsese și stătuse sub pătură. Dar transpirația ei mirosea frumos. Cel puțin așa credea Lana.[...]”

Cum arată sufletele noastre?

Ce mă amuză oamenii! Se parfumează, își iau eșarfa cea nouă și ies din casă. Cu părul bine aranjat, hainele bine călcate și mersul hotărât se îndreaptă spre mașină, stația de autobuz, taxi ori metrou (dacă au așa ceva în oraș). Se așază lângă ceilalți necunoscuți, devenind ei înșiși niște necunoscuți. Zâmbesc pentru vânzătoarea de la magazin, vorbesc frumos cu portarul care le deschide ușa și mai oferă câte un sfat prietenesc tinerilor care nu au un limbaj frumos.

Toți suntem așa. Toți încercăm să ne afișăm perfecți în societate. Seara, când ajungem acasă, aruncăm hainele în coșul de rufe și facem un duș pentru a scăpa de tot praful, frigul și de transpirația pe care am adunat-o peste zi. Curați, ne așezăm în paturile noastre perfecte și îmbrățișăm laptopurile pe care le folosim cu încredere până noaptea târziu.

Adevărul e că dacă ne-am descoperi sufletul celorlalți am puți. I-am îndepărta pe restul de lângă noi. S-ar speria și ar avea coșmaruri nopți la rând. Sufletele noastre sunt prăfuite, miros a sudoare și pe la colțuri a apărut deja igrasia. Sunt necurățate de ani de zile și toți cei care le-au vizitat, au mai aruncat o pată de cerneală pe undeva, au mai lăsat o șosetă atârnată de un colț de scaun sau au uitat robinetul deschis la chiuveta de la baie până s-a făcut inundație. Sufletele noastre arată ca niște cocini și nu le putem spăla. Încă nu s-a inventat clorul pentru suflet. Nu există substanțe netoxice care să ne spele pe dinăuntru. Și singurii care știm defapt ce se petrece cu el (sufletul) suntem noi, proprietarii. Iar cu toate acestea, nu putem face nimic. Continuăm să ne splălăm cu gel de duș bun pe corp, ne aranjăm fiecare fir de păr și ne călcăm cămășile dimineața pentru că trebuie să fim frumoși. Asta o facem pentru noi și pentru ceilalți. 

Vai de cel care nu-și curăță sufletul. Mi-e frică să-l deschid sau să mă gândesc măcar la cum arată. Dar mi-e mai frică de al meu. Nu l-am mai văzut de ceva timp. Nimeni nu l-a văzut. Sunt sigur că buruienile au crescut cât casa și soarele nu se mai vede de după lăstari. Dar cămașa mi-e curată, parfumul se asortează cu dimineața asta și „Bonjour mon cheri” Dau startul unei noi zile, la fel de frumoase și de aranjate, așa cum îmi place mie. Sufletul mai așteaptă curățenia. Până atunci e închis pentru renovare :)