Suntem un amestec de resturi?

Suntem tot ceea ce nu ar trebui să fim. Un amestec de resturi, adunat într-o pereche de pantaloni, un pulover și un sacou. Suntem animale raționale. Suntem viață pentru că așa ni s-a spus, dar noi nu știm ce înseamnă moartea. Așadar, cum putem fi convinși că trăim? Paradoxul este defapt că atunci când murim, defapt nu murim. Poate abia atunci începem să trăim.

Viața poate nu e așa cum o știm noi. Cunoaștem prea puțin și ne lăudăm că știm prea multe. Descoperim în fiecare zi ceva nou, ceva ce credem că ne duce spre aflarea adevărului universal. Dar cu toate acestea, cu toate multele descoperiri de care știm, ne îndepărtăm și mai mult de adevăr. Pierdem din vedere esența și ne concentrăm asupra detaliilor. Detalii care fac diferența, ar spune cineva. Dar oare avem timp de detalii? Nu cumva viața e prea scurtă pentru a ne opri asupra detaliilor?

Trăim pentru că ni se oferă șansa să vedem ce, unde, cum. V-ați întrebat de ce nu știm ce am făcut înainte să cunoaștem viața în forma asta? V-ați întrebat de ce nu știm ce se întâmplă după moarte? Poate că se întâmplă exact ce s-a întâmplat și înainte de naștere. Adică nimic. Poate atât avem dreptul să ne bucurăm de rațiune, adevăr, minciună și sentimente. Poate că acești puțini ani sunt singurii importanți din restul de miliarde de ani. Văzând așa problema, vă mai gândiți să vă opriți asupra detaliilor? Avem oare timp? Merită oare?

Nu sunt vreun nihilist sau un ateu (că așa se poartă); sunt creștin și cred în toate adevărurile acestei religii, dar sunt simple întrebări la care nu găsesc un răspuns. Așa cum chimia ne ajută să aflăm de ce e cerul albastru și zăpada albă, așa este nevoie de o „știință” care să ne ofere răspunsuri la întrebările acestea „umane”. Suntem un amestec de resturi oare?

Doamna Dana (vecina mea din tren)

Mersul cu trenul trei ore, singur, are părți bune și părți rele. Una dintre părțile rele este că, dat fiind faptul că ai și bagaj, nu poți merge la toaletă. Partea bună este că poți analiza oamenii cu care „conviețuiești” trei ore și începi să construiești povești de viață. 

Eu am întâlnit-o pe doamna Dana. (sau cel puți așa cred că o cheamă. Este numele pe care i l-am dat când o analizam). Dana este o femeie de vreo 43-44 de ani. Se întoarce de la serviciu. Lucrează în Iași și locuiește în Pașcani. Are abonament la tren și deja se cunoaște cu toți controlorii. Poartă pe cap o pălărie maro cu o floricică într-o parte, are o geacă negră de fâș, până la genunchi și blugi clasici. Este încălțată cu o pereche de bocanci negri, masculini, cu talpa groasă și șireturile sunt legate fundiță. Geanta este ceva între sport și formal. Imitație de piele maro cu multe buzunare și ceva paiete.

Lucrează într-o fabrică. Azi a fost schimbul 1 și a așteptat trenul de la 11:10. Călătorește singură pentru că toate colegele ei sunt din Iași. Lucrează de aproape 10 ani și s-a obișnuit cu drumul. Se așază confortabil pe scaunele neconfortabile, își trântește geanta lângă ea și începe să completeze integrame. Cred că are o colecție deja, este la numărul al 20-lea și mai are puțin și-l termină. Este o campioană, deoarece nu se gândește prea mult să găsească literele din cuvintele ascunse. Întoarce foile cât ai zice pește și se distrează când privește pozele din colțul paginii.

Este căsătorită de 20 de ani, cu un bărbat care este șofer. Împreună au 2 copii. O fată de 18 ani și un băiat de 15 ani. Fata se pregătește pentru bacalaureat, se gândește să facă facultatea la Iași, dar nu știe în ce domeniu. Băiatul e încă la liceu și nu prea îi place școala. Mai mult se joacă cu mingea pe terenul de sport din fața școlii.

Dana se mai uită din când în când pe geam, dar se întoarce repede la completat integrama. Taie o literă, regândește cuvântul și este deranjată de soneria telefonului.

- Da?

- Mai am puțin și ajung. Ați mâncat?

- Vezi că mai este borș în frigider și dacă ai chef curăță niște cartofi.

- Vreo 10. Mai mari să fie. Vreau să fac un piure când ajung.

- Ionuț și-a scris temele?

- Vezi dacă are ceva de citit la română.

- Ei ți-a spus el că nu. Tu uită-te în manual și vezi la ce lecție e.

- Să fie curat în camere când mă întorc și să-i zici lu` tac-tu să măture în spate la găini.

- Hai, ne auzi.

Se întoarce la fel de imparțială la completat cuvinte. Nu schițează niciun gest pe chip. Așteaptă să se pensioneze și îi pare rău că nu a făcut alegeri mai bune în viață.