Suntem un amestec de resturi?

Suntem tot ceea ce nu ar trebui să fim. Un amestec de resturi, adunat într-o pereche de pantaloni, un pulover și un sacou. Suntem animale raționale. Suntem viață pentru că așa ni s-a spus, dar noi nu știm ce înseamnă moartea. Așadar, cum putem fi convinși că trăim? Paradoxul este defapt că atunci când murim, defapt nu murim. Poate abia atunci începem să trăim.

Viața poate nu e așa cum o știm noi. Cunoaștem prea puțin și ne lăudăm că știm prea multe. Descoperim în fiecare zi ceva nou, ceva ce credem că ne duce spre aflarea adevărului universal. Dar cu toate acestea, cu toate multele descoperiri de care știm, ne îndepărtăm și mai mult de adevăr. Pierdem din vedere esența și ne concentrăm asupra detaliilor. Detalii care fac diferența, ar spune cineva. Dar oare avem timp de detalii? Nu cumva viața e prea scurtă pentru a ne opri asupra detaliilor?

Trăim pentru că ni se oferă șansa să vedem ce, unde, cum. V-ați întrebat de ce nu știm ce am făcut înainte să cunoaștem viața în forma asta? V-ați întrebat de ce nu știm ce se întâmplă după moarte? Poate că se întâmplă exact ce s-a întâmplat și înainte de naștere. Adică nimic. Poate atât avem dreptul să ne bucurăm de rațiune, adevăr, minciună și sentimente. Poate că acești puțini ani sunt singurii importanți din restul de miliarde de ani. Văzând așa problema, vă mai gândiți să vă opriți asupra detaliilor? Avem oare timp? Merită oare?

Nu sunt vreun nihilist sau un ateu (că așa se poartă); sunt creștin și cred în toate adevărurile acestei religii, dar sunt simple întrebări la care nu găsesc un răspuns. Așa cum chimia ne ajută să aflăm de ce e cerul albastru și zăpada albă, așa este nevoie de o „știință” care să ne ofere răspunsuri la întrebările acestea „umane”. Suntem un amestec de resturi oare?