Aseară, destul de târziu în noapte, mă îndreptam spre casă. Ploua cu picături moi și calde. Apele curgeau șiroaie pe lângă bordură, picăturile se loveau de creștetul meu și se prelingeau pe firele de păr îmbrăcate în gel. Vorbeam la telefon și îmi exprimam fericirea. Eram fericit pentru că mă simțeam ca într-o seară de vară, când ploaia nu face altceva decât să ne aducă zâmbete pe chipurile noastre.
Astăzi, când m-am trezit, eram foarte binedispus. Așteptam să încep o nouă zi alături de prietenii mei și de colegii mei de facultate. Toată frumusețea dimineții s-a ruinat când am deschis fereastra. O avalanșă de alb mi-a împăienjenit ochii și vântul intra ca un hoț în camera mea. Perdeaua dârdâia deja de frig și copacii gemeau de greu.
Natura nu se poate hotărâ. Încă nu poate să treacă peste Iarnă. Anul acesta s-au împrietenit foarte tare și aproape că s-au îndrăgostit. Când ”cumplita” Primăvară a intrat din nou în peisaj, Natura și Iarna au fost despărțite. Le-am auzit adesea plângând de dor una după cealaltă. Se pare că aseară, puțin după ce am adormit eu, s-au întâlnit cele două și s-au hotărât să o închidă pe doamna Primăvară. Au luat-o prin surprindere și au închis-o într-o gaură neagră din Univers. Iarna s-a instalat iar și Natura este fericită alături de ea.
Asta e ce am luat noi, oamenii, ființa cea ma dezvoltată care locuiește pe pământ, de la natură. Nu putem trece peste. Mereu ne uităm în urmă și ne refugiem în amintiri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu