marți, 2 aprilie 2013

Despre teatru

Îmi era dor să scriu aici. Chiar dacă țin acest blog de puțin timp, m-am apropiat de el. De fiecare dată când am timp liber, îmi place să mai scriu despre ce gândesc.

Azi, pentru început, vreau să vă spun că sunt foarte fericit că a venit primăvara. În sfârșit am redescoperit tenișii și geaca subțire. Am auzit că există și pantaloni scurți. Sunt curios cum arată:)) Al doilea lucru pe care vreau să îl zic este ”Hristos a înviat!” pentru toți cei care au sărbătorit Paștele duminica trecută.

Poate că știți, sau nu, eu sunt actor în trupa de teatru a universității Ștefan cel Mare din Suceava. Trupa de teatru Fabulinus, a fost înființată în anul 2011, în luna noiembrie și este îndrumată de regizorul și actorul Ion Sapdaru. În urma unui casting, 12 tineri au fost selectați pentru trupă. Totul a început destul de greu și cu multe probleme. În final, pe 2 martie 2012 trupa și-a deschis prima stagiune cu piesa ”Visul unei nopți de vară” de W. Shakespeare. Spectacolul s-a bucurat de un real succes, fiind jucat de 25 de ori până în prezent.
În ianuarie 2013 s-au început repetițiile pentru o nouă piesă de teatru, ”Țara orbilor” adaptare după ”Țara lui Gufi” scrisă de celebrul dramaturg Matei Vișniec. Piesa, scrisă în urmă cu 30 de ani, tratează probleme actuale și în prezent.
Datorită faptului că p.r.-ul lui Matei Vișniec, Carmen Veronica Steiciuc, ne-a văzut spectacolul și a fost încântată de prestația noastră ne-a propus să facem un turneu de promovare a piesei. Iată că așa am jucat la casa de cultură din Rădăuți, Vatra Dornei și Câmpulung Moldovenesc. Am fost primiți cu foarte mare căldură și cu multă simpatie de cei care ne așteptau acolo. Cât despre public, nu am decât cuvinte de laudă.
Luni ne pregătim să mergem la unul dintre cele mai mari festivale de teatru din România ”Serile teatrului studențesc”. Concursul se desfășoară la București și noi participăm la secțiunea de teatru pentru amatori. Am să revin cu impresii săptămâna viitoare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu