Să le numim vise...

Visăm. De când suntem mici visăm să fim mari. Visăm să fim plăcuţi, să fim cei mai buni, să fim apreciaţi. În fiecare zi visăm să fim fericiţi. Mai mult de atât, ne comparăm cu cei pe care îi credem mai buni, mai frumoşi, mai deştepţi. Vrem să dăm tot ce avem noi mai bun. Şi dacă se întâmplă să greşim pe undeva, se duce tot avântul nostru.
Visăm să avem bani. Asociem fericirea cu banii. Probabil că aşa este. Dacă ai bani, eşti fericit pentru că poţi ieşi în oraş, poţi să îţi cumperi toate hainele de care ai, sau nu, nevoie şi mai mult decât atât, poţi călători şi întâlni oameni noi, locuri şi vise diferite.
Fericirea asta se pliază pe societatea în care trăim. Este exact aşa cum ni se tot spune la TV. Noi nu facem altceva decât să preluăm deja ideile care ni se induc.

Fericirea nu înseamnă să ai ceea ce doreşti, ci să doreşti ceea ce ai.

Despre fericire s-a tot vorbit peste tot. Au vorbit cam toţi oamenii pe care îi ştiu sau nu. Părerile sunt împărţite şi chiar există două feluri de fericire:

1. fericirea trupească
2. fericirea sufletească

Pe care dintre astea două o preferaţi, rămâne la latidudinea voastră. Eu cred că ori eşti fericit că eşti, ori eşti preocupat să găseşti fericirea.