5 și ceva...

5 și ceva de când viața mea e împărțită la doi. Eu și ea. 5 și ceva de când am aflat că încă nu mă cunosc așa cum trebuie. Am ocazia în fiecare zi să cunosc oameni diferiți, puși în situații diferite, cărți noi, site-uri noi, melodii noi ori prieteni vechi, noi. În fiecare seară, când mă așez în pat revăd ziua ce tocmai s-a terminat și mă concentrez asupra anumitor momente. Sunt atent la anumite detalii, deși nu știu, cred în anumite persoane, deși nu le cunosc, adopt anumite situații, deși nu-mi aparțin. Scriu pe blog pentru oameni pe care nu-i cunosc și poate nu-i voi cunoaște niciodată. Mă trezesc fredonând o melodie pe care nu am ascultat-o înainte să adorm, sau mă spăl pe dinți în timp ce vorbesc cu mine.

5 și ceva de când am impresia că sunt altcineva. Altă persoană care mi-a ocupat ilegal trupul și-l folosește în mod agresiv. Alt Alex, care nu mai simte cum simțea. Poate că am mai scris ceva despre asta în urmă cu puțin timp, dar este principala problemă cu care mă confrunt. Dacă așa sunt eu? Dacă nu am avut până acum ocazia să mă cunosc în postura asta. Dacă sunt prea zgârcit pentru a-mi împărți viața.
De când am început să scriu, am folosit destul de mult supoziția, presupunerea și cred că viața este defapt o presupunere. Noi suntem ghicitoarele care încearcă să afle mai repede cum se termină ziua de mâine sau ce va fi peste 2, 3 ani. Ne dăm singuri în cărți, suflăm peste mare și fredonăm incantații pentru a ne ghici viitorul. Ne scrie dorințele pe foi albe și apoi le ardem. Învățăm, memorăm, vorbim, glumim, mergem, mâncăm, bem, scriem, dansăm, cântăm, ne folosim de toate acestea simplu. Nu le acordăm importanță pentru că sunt parte din noi. Dacă la început primul pas a fost făcut cu foarte multă concentrare, acum nu ne mai gândim deloc la miile de pași pe care îi facem. Dacă la început primul cuvânt a fost spus cu multă dăruire, gândire, dorință, acum ne folosim de ele pentru orice, fără să le mai căutăm. Indiferența este parte din noi. Suntem indiferenți și nu știm. Alții o observă, ne spun de ea, dar noi nu o cunoaștem pentru că nu o simțim. Noi suntem indiferența.

5 și ceva... zile de mai, aruncate în buzunarul de la spate și învelite în coji de cireșe.