Barba nu te face bărbat, dar te face pe tine

Am hotărât să scriu această postare din două motive:

1. Am barbă de trei ani și m-am obișnuit cu ea.

2. Barba nu mă face mai bărbat, dar mă face pe mine.

Cei care mă cunosc, deja s-au obișnuit cu mine așa. Să renunț la barbă este o alegere dificilă, pe care trebuie să o fac din considerente sociale.

Poveste:

Totul a început în anul 2012 când, intrat în prima sesiune, am cam uitat să mă bărbieresc. Timpul a trecut, barba a crescut și m-am obișnuit cu ea. Am început să am grijă, să o aranjez și să-mi formez o înfățișare care să mă definească așa. Și mai mult de atât, mă ajuta să mai adaug încă 2, 3 ani pe chipul meu. Unii (cei care au peste 40 de ani) nu sunt foarte comozi cu adăugarea acestor ani, dar noi, cei tineri, da.

Acum, când am hotărât să o iau de la început, am descoperit că barba mă „deranjează”. Fără ea aș putea să lucrez într-un domeniu în care întâlnirile față în față sunt esențiale. Motiv pentru care am început acest proces. 

Trist sau nu, cred că mă voi obișnui cu timpul, dar acum, e ca și cum cineva te-ar obliga să te razi în cap și să-ți desenezi pe ceafă un X roșu. Cam așa mă simt eu.

Mai mult de atât, trebuie să fac și investiții într-un aftershave bun, lame ascuțite și aloe vera (nu irită fața după bărbierire).

Alex cel fără de barbă vă salută.